După cum se stie, până în aprilie 2004 oricine se putea declara "consultant de imigratie" si, presupunând că reusea să convingă pe câte un naiv, strângea bani frumosi fără să facă altceva decât să completeze niste formulare, riscând să dea gres si cu acestea din cauza lipsei de cunostinte profesionale.  Acestei situatii i s-a pus capăt  prin adoptarea unor reglementări care obligă ambasadele si celelalte agentii depinzând de Departamentul Imigratiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) să nu primească decât dosare întocmite de membri ai CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) sau ai barourilor provinciale.  Dintr-un total estimat la câteva zeci de mii de indivizi ce se dădeau drept consultanti de imigratie, Societatea suspomenită a acceptat în rândurile sale mai putin de 1500, în care se cuprind atât cei ce operează în Canada, cât si cei cu sediul peste hotare.

Aceasta nu înseamnă că s-a făcut ordine si candidatii la imigratie sunt acum la adăpost de fraude si abuzuri.  O mare parte din consultantii rămasi pe dinafară (pentru simplul motiv că nu reusesc să treacă examenele impuse pentru acreditare) se agită invocând presupuse intentii malefice din partea Guvernului canadian, sau încercând să ocolească restrictiile amintite mai sus sub pretextul că acordă asistentă "voluntară".  Astfel, întrucât o mare parte din cei cărora li se refuză acreditarea apartin minoritătilor vizibile, au înfintat o organizatie care pretinde că membri săi au devenit victime ale discriminării rasiale.  Cât priveste "voluntariatul", un exemplu îl oferă apelul adresat recent imigrantilor ilegali (persoane fără statut în Canada, de regulă ca urmare a respingerii dosarului de refugiat) de către "Choices Mathieu Da Costa Centre" din Toronto.  Infiintat de o anume doamnă Monica Willie, originară din Caraibe, centrul cu pricina a chemat pe toti cei aflati fără statut în Canada să se înscrie pe listele sale, pretinzând că are mandat de la noul guvern conservator să-i reprezinte pentru a obtine "amnistie", respectiv legalizarea situatiei si dreptul de rezidenta permanenta.  Ca pe un mic amănunt, celor veniti cu sutele ca să profite de această mană cerească, li s-a "sugerat" să achite câte o contributie de 50 de dolari (detalii în articolul lui Nicholas Keung din Toronto Star, 1 martie a.c.).  Impresia majoritătii celor ce au "profitat" de această ocazie a fost că este suficient să achite banii respectivi, pentru a obtine mult râvnita aministie, despre care li s-a spus că nu va fi acordată decât unui număr limitat (10 mii, din totalul de peste 100 de mii aflati în Canada fără statut legal).  Binînteles că nu se pregăteste nici o amnistie si că, pe drept cuvânt, RCMP-ul s-a simtit obligat să intervină, ancheta fiind în curs de desfăsurare.

Cu toate acestea, situatia celor aflati de ani de zile fără o situatie legală nu poate să nu preocupe autoritătile si nu numai pe acestea.  Cea mai mare parte a asa zisilor imigranti ilegali sunt de fapt oameni cinstiti, care muncesc din greu si acoperă o bună parte din necesarul de fortă de muncă al Canadei.  Eliminarea lor i-ar lovi nu numai pe acestia, ci si pe angajatorii la care lucrează.  Din păcate, prevederile legale actuale îi expun pe toti la deportare, si dacă lucrul acesta nu se produce decât la o scară foarte redusă, este mai ales din pricina lipsei de resurse ale autoritătilor implicate în această procedură.  In mod cu totul injust si inexplicabil, atunci când totusi se ajunge la deportare, victimele apartin mai ales majoritătii sus-pomenite de oameni cinstiti, desi o bună parte din imigrantii ilegali apartin unei minorităti alcătuite realmente din indivizi periculosi, care reusesc însă să dejoace demersurile întreprinse de autorităti.  Asupra acestui aspect insolit s-a oprit emisiunea "W-Five" a CTV-ului din seara zilei de sâmbătă 4 martie 2006.  După ce prezintă cazul unui periculos "sex-offender" care nu are nici un statut legal în Canada, dar se plimbă nestingherit pe strazile din Toronto, ca si pe cel al unei escroace cu 57 de condamnări penale, reporterul încercă fără succes să intervieveze pe presedintele agentiei guvernamentale însărcinate cu executarea ordinelor de deportare (Canada Border Services Agency), dar nu găseste în final pe cineva care să-i dea un răspuns, decât în persoana uni avocat din Vancouver.  Acesta îi explică reporterului—care rămăsese perplex în fata faptului că asemenea indivizi sunt lăsati în pace în timp ce meseriasi cinstiti sunt deportati în ciuda protestelor comunitătilor locale--, că nu este nici un mister: CBSA-ul are o "cotă" de îndeplinit, si-i vine mult mai usor să deporteze pe cei ce au ocupatii stabile si pot fi găsiti fără probleme, decât pe criminalii care cunosc toate trucurile prin care li se poate pierde urma.  Cotele sunt atinse, drept care toată lumea este multumită!

Asadar, ce se întrevede totusi cu privire la cei fără statut legal, dar care nu fac nici un rău, ci, dimpotrivă, îsi aduc propria contributie la prosperitatea Canadei ?  Nu credem că poate fi vorba de o "amnistie" în întelesul unei dispozitii legale care să-i transforme dintr-odată în rezidenti permanenti canadieni.  O asemenea măsură ar creea precedente periculoase si ar reprezenta o încurajare pentru cei aflati în afara Canadei, în sensul că i-ar face să spere într-un deznodământ similar dacă reusesc să ceară statut de refugiat odată ajunsi în Canada ca vizitatori, sau dacă pur si simplu rămân peste durata de validitate a vizei, apucându-se să lucreze "la negru".  De aceea, ni se pare mult mai plauzibilă opinia exprimată de mai multi specialisti, care preconizează o solutie în trepte: într-o primă etapă, li se vor elibera permise de muncă celor ce pot obtine oferte de lucru din partea unor angajatori canadieni, iar ulterior, după un inter val de cel putin un an, li se va permite să depună cerere de rezidenta permanenta, cu conditia ca angajatorul să le reînoiască oferta pe durată nedeterminată.

Să sperăm că noul ministru al cetăteniei si imigratiei, cunoscut ca om de afaceri înclinat să ia în considerare interesele angajatorilor canadieni, va da curs favorabil acestor sugestii. 
 

In anul 2004 Canada a primit 235.808 de noi imigranti, cu 7% mai multi decât în anul precedent.  Această cifră se situează între limitele planificate de 220-245 de mii de imigranti pe an, care este rezultatul unei proiectii a nevoilor de fortă de muncă si a tendintelor demografice de perspectivă ale Canadei.  Din totalul susmentionat, 57% au fost imigranti economici (cca. 134 de mii), o categorie care înglobează patru clase de imigranti, si anume: antreprenori, investitori, liberii profesionisti si asa numitii „skilled workers”, în care se includ toti cei ce emigrează în Canada cu intentia de a se angaja într-o activitate salariată.  In anul 2004, România s-a aflat pe locul 7 ca sursă generală de imigranti, dar pe locul 5 în ceea ce priveste imigrantii economici (în covârsitoare lor majoritate skilled workers), asigurând 4% din totalul acestei categorii, aproape la egalitate cu Pakistanul, a cărei populatie este de 157 milioane locuitori, adică de peste 7 ori mai numeroasă decât a României.  Printre primele 10 surse de imigratie ale Canadei nu se mai numără nici o fostă tară comunistă din Europe (nici chiar Rusia); în schimb, pe locul 1 se află o actuală tară comunistă, Republica Populară Chineză, cu 24.509 imigranti economici, urmată de India (15.230), Filipine (9.053) si Pakistan (5.668).  In urma României se situează Franta, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie si Iranul.

Dintre imigrantii cu vârsta cuprinsă între 25 si 64 de ani, 38 % din cei sositi în 2004 au studii universitare.  Raportat la anul 1990, ponderea imigrantilor „profesionisti” (ingineri, doctori, avocati, arhitecti, contabili, economisti etc.) din totalul imigrantilor a fost de aproape 4 ori mai mare în anul 2004, ceea ce reflectă în principal modificarea criteriilor de selectie intervenită în anul 2002.  Din nefericire, această orientare a condus totodată  la scăderea masivă a aportului de meseriasi, de care Canada are atât de mare nevoie si care este departe de a fi asigurat prin emiterea de permise temporare de muncă (o procedură ce a rămas deosebit de greoaie si ultra-selectivă, în pofida promisiunilor guvernului).

O altă cifră interesantă dată de curând publicitătii se referă la numărul ridicat, respectiv 37% din totalul imigrantilor, pe care l-au reprezentat în 2004 cei care au fost acceptati fără a avea nici un fel de cunostinte lingvistice în vreuna din limbile oficiale ale Canadei.  Este adevărat că o treime dintre acestia au fost copii sub 10 ani; de asemenea, trebuie tinut seama de faptul că persoanelor sponsorizate si refugiatilor nu li se pretinde să cunoască franceza sau engleza.  Cu toate acestea, o bună parte din cei ce reusesc să fie acceptati în pofida ignorantei lor în materie  de limbi oficiale ale Canadei sunt imigranti economici.  Din păcate, nici un skilled worker nu poate spera să fie aprobat fără temeinice cunostinte lingvistice; nu acelasi lucru se întâmplă, însă, cu antreprenorii, liberii profesionisti si investitorii: acestia beneficiază de un „bonus” de 35 de puncte pentru simplul motiv că apartin categoriilor respective, ceea ce le permite de cele mai multe ori să obtină punctajul de trecere chiar si cu nota zero la engleză sau/si franceză.  

In ce priveste destinatia declarată de imigrantii sositi în 2004, provincia Ontario a fost indicată de 53% dintre acestia (respectiv 125.123).  Această cifră marchează o scădere prin raport cu anii precedenti, când proportia se ridica la 60% pe an.  Provincia British Columbia (în cadrul căreia majoritatea se orientează spre Vancouver) s-a mentinut la nivelul a 16% pe care-l absoarbe începând din 2001.  Nici provincia Alberta (cu destinatia Calgary de cele mai multe ori) nu a cunoscut modificări spectaculoase, cu toate că este de departe cea mai bogată provincie a Canadei, mentinându-se la un procent de 7% (16.392 de imigranti).  In schimb, provincia Quebec a primit 44.276 de imigranti, reprezentând 19% din total, ceea ce marchează o crestere substantială prin raport cu procentul mediu de 13% din timpul anilor 90.   De notat că o bună parte din imigrantii aprobati prin sistemul de selectie al Quebecului provin din România, care se bucură de a atentie crescândă din partea autoritătilor de imigratie din această provincie;   concomitent, tot mai multi români se orientează spre Quebec, datorită timpilor de procesare mai redusi, precum si absentei unei cerinte pe care sistemul federal de selectie a introdus-o în urma cu 3 ani, respectiv testele de limbă.  Pe de altă parte, însă, sistemul Quebecului este mult mai sofisticat, iar sansele de a fi respins sunt mai ridicate, mai ales în ultimul timp, când numărul cererilor a început să depăsească substantial cifrele pe care si le propune provincia să le accepte. 

Datele statistice sus-mentionate vădesc mentinerea nestirbită a interesului Canadei pentru asigurarea unui aflux continuu de imigranti, care să se situeze în jurul a 1% pe an raportat la populatia sa totală.  La fel de constant apare, în pofida unor afirmatii pe care presa din România le-a publicat în ultimele luni, si interesul conationalilor nostri pentru Canada.  Pe măsură ce comunitatea românească din Canada se dezvoltă si se organizează, devine tot mai usor pentru noii veniti să obtină informatii si asistentă în vederea stabilirii fără prea multe convulsii în noul „environment”.   Pe de altă parte, abundenta de informatii invită la o selectie atentă a surselor, pentru a evita dezinformarea pe care absenta cunostintelor de specialitate o poate genera chiar si în mod involuntar.  O sursă ce trebuie tratată cu multă prudentă de cei ce se pregătesc să facă a cest pas o reprezintă grupurile de „news” de pe Internet; dacă acestea se pot dovedi utile în aflarea unor informatii cum ar fi, de pildă, găsirea unei locuinte, o mare parte din schimburile de păreri privind procedura de emigrare si elementele esentiale ale sistemului de selectie vădesc ignorantă si perceptii deformate, chiar atunci când participantii îsi descriu propria experientă.  Firma noastră si-a descurajat întotdeauna clientela ca să se inspire din listele de întrebări si răspunsuri privind interviul de selectie, sau din comentariile si confesiunile unor candidati ce au trecut prin această etapă.  Intr-adevăr, fiecare ofiter de imigratie are propriul stil de muncă si fiecare dosar invită la clarificarea anumitor aspecte ce nu coincid de la un caz la altul; în plus, o întrebare de al cărei răspuns i s-a părut candidatului că a depins rezultatul interviului poate să nu fi avut ca scop decât verificarea cunostintelor sale lingvistice, pe când altele, pe care atitudinea ofiterului nu i-a sugerat că ar fi fost importante, pot fi în realitate esentiale pentru reusită.

Un aspect pe care multi candidati îl percep în mod deformat, adesea si ca urmare a sfaturilor primite de la cunoscuti sau parteneri de „chat” pe Internet, îl reprezintă oportunitatea cererilor adresate de solicitanti ambasadelor sau centrelor de procesare pentru a li se comunica stadiul în care se află dosarul lor.   Bineînteles ca nimănui nu-i poate fi contestat dreptul de a se informa despre mersul unei proceduri atât de importante cum este emigrarea.  Problema este dacă acestui drept îi corespunde întotdeauna si o obligatie din partea autoritătilor de imigratie, iar în caz afirmativ: în ce limite este bine să fie exercitat acest drept?  De regulă, la primirea unui dosar de imigratie, sectiile de viză trimit o scrisoare de confirmare (Acknowledgement of Receipt, pe scurt AOR)  în patru săptămâni de la înregistrarea dosarului[1]; acest AOR include numărul de dosar, intervalul probabil de timp în care va fi solutionat (bazat pe timpul mediu de procesare pentru categoria respectivă) si alte informatii privind vizita medicală, interviul, precum si eventualele documente suplimentare necesare.   Adesea, însă, trec mai mult de patru săptămâni si clientul nu primeste nici un semn de viată de la autorităti; în asemenea situatii, multi devin nervosi si încep să telefoneze, să trimită faxuri sau scrisori pentru a se asigura că nu au fost uitati. Este bine să se stie că, atunci când se decid să răspundă, ofiterii de imigratie cărora le-a fost repartizat dosarul întrerup practic evolutia sa normală (cum s-ar spune, îl retrag de pe banda rulantă, care merge mai departe cu celelalte dosare) pentru a se lămuri despre ce este vorba, cu consecinta că timpul de procesare al cazului respectiv este prelungit cu intervalul necesitat de pregătirea răspunsului (care interval, la rândul lui, depinde de agenda functionarului respectiv).  Reglementările în vigoare nu stabilesc nici o obligatie pentru autoritătile canadiene de a răspunde într-un anumit termen la solicitările cuiva ce nu este încă rezident permanent sau cetătean canadian; de aceea, este foarte posibil ca asemenea interventii să rămână pur si simplu fără rezultat.  Dacă, însă, cererea de informatii a fost formulată de reprezentantul legal al clientului, instructiunile cuprinse în OP 1 (Procedures), Appendix C obligă autoritătile de imigratie să răspundă în 30 de zile, cu conditia ca cererea respectivă să nu fi fost depusă mai devreme de opt săptămâni (deci dublu fată de intervalul normal) de la data înregistrării dosarului.  Asadar, cine are un reprezentant legal (care trebuie neapărat să fie membru al CSIC sau al unui barou canadian de provincie), va primi în mod cert un răspuns oficial, dar aceasta nu înseamnă că nu se expune la întârzierea mai sus-pomenită.  Aceleasi instructiuni permit reprezentantilor legali să se adreseze ambasadelor dacă dosarul nu a fost solutionat în intervalul mentionat în AOR (caz în care poate fi sesizat chiar si Program manager-ul) sau dacă au intervenit circumstante noi ce influentează mersul si solutionarea dosarului.  Se interzice introducerea aceleiasi corespondente simultan prin mai multe mijloace (adică fax si e-mail, de pildă).  Dacă întrebările respective rămân fără răspuns, instructiunile stabilesc o succesiune ierarhică în ordinea căreia reprezentantul se poate plânge la autorităti, începând cu seful de program din ambasada respectivă, trecând prin directorul din Ottawa al biroului regional ce coordonează acea ambasadă si sfârsind cu Directorul general al International Region din NHQ (National Headquarters).  Asemenea instructiuni nu există decât în ceea ce priveste relatiile ambasadelor cu reprezentantii legali ai clientilor, nu si cu acesti clienti ca atare.  Avantajul de a avea un reprezentant nu trebuie însă folosit în mod abuziv de către candidati; nimic nu-l costă pe un avocat sau un consultant să ceară informatii, dar dacă le cere în afara limitelor fixate mai sus, este adesea posibil să pericliteze interesele clientului.   De mentionat că, în afara situatiilor indicate in Appendix C, autoritătile de imigratie sunt vădit deranjate de interventii care au obiect alte faze ale procedurii de imigratie, cum ar fi eliberarea certificatelor medicale sau ceea ce unii percep ca întârzieri în eliberarea vizelor, deoarece aceste momente nu sunt legate de un anumit termen si depind de încărcătura si metodele de lucru, diferite de la un ofiter de imigratie la altul.

De mentionat că, pentru a descuraja repetatele interventii ale candidatilor, autoritătile de imigratie au introdus de câtiva ani un sistem de verificare on-line a stadiului în care se află fiecare dosar, vizitând: http://www.cic.gc.ca/english/e-services/index.html.  Din păcate, nu toate dosarele sunt accesibile prin acest sistem (simplă omisiune a functionarilor însărcinati cu data entry, de cele mai multe ori), iar cele ce figurează în sistem cuprind informatii laconice de felul „am pornit procesarea dosarului dvs. pe data de....”.

Situatia este ceva mai bună pentru dosarele ce se procesează în interiorul Canadei, unde informatiile postate pe Internet sunt mai detaliate si unde există în plus asa numitele „call centres” la care se pot obtine relatii prin telefon.  Aceste centre, însă, nu detin dosarele ca atare, ci numai informatiile incluse în sistemul de computere al Departamentului Imigratiei; dacă este vorba de aspecte mai de detaliu, centrul respectiv trebuie să se adreseze celor ce procesează efectiv dosarul, respectiv centrelor de procesare din Mississauga si din Vegreville, sau centrelor regionale ale CIC (cum ar fi cele din Scarborough si Etobicoke pentru GTA).  Când se produce o asemenea interventie, dl. Paul Snow, Manager al Departamentului de procesare din Vegreville, a declarat ritos la întâlnirea recentă cu membri organizatiei noastre (CAPIC), că ia dosarul de deasupra si-l reintroduce la fundul grămezii după ce răspunde la întrebare.  Acelasi vorbitor a mentionat că asemenea interventii provin de multe ori din partea unor persoane care si-au trimis dosarele indicând un cod postal gresit.  Intr-adevăr, CPC Vegreville are un sediu unic, dar codul postal diferă de la o categorie de dosare la alta: dacă cineva solicită prelungirea vizei de vizitator, dar trimite cererea pe codul postal folosit pentru dosarele de rezidenta permanenta, are toate sansele ca plicul să nu fie nici măcar deschis în următoarele 11 săptămâni; iar dacă mai si telefonează sau trimite faxuri ca să vadă de ce întârzie răspunsul, se expune în plus la neplăcerile sus-pomenite.

In concluzie, românii continuă în număr mare să depună dosare de imigratie pentru Canada, manifestând, mai recent, o pronuntată tendintă de a-si alege ca destinatie Provincia Quebec.  O caracteristică oarecum bizară, care-i particularizează prin raport cu alte natii aflate pe primele locuri ca surse de imigratie, o constituie numărul deosebit de scăzut al celor ce depun dosare în categoriile de „business”, respectiv ca antreprenori, liberi profesionisti si investitori.  In mare măsura aceasta se explică prin lipsa de informare (mă întreb câti fermieri cu studii modeste din România stiu cât de usor le-ar fi să emigreze în Canada chiar si fără să vorbească vreuna din limbile ei oficiale), care lipsă de informare provine din faptul că cei interesati culeg informatiile fie de la persoane fără pregătire, fie de la asa zisi „profesionisti”  care evită să se lanseze în pregătirea unor dosare complicate, ce solicită înalte cunostinte de specialitate.  Aici ne lovim de o altă caracteristică a compatriotilor nostri, si anume bine cunoscuta meteahnă a românului de  „a stii totul” sau de „a stii mai bine”.  Firma noastră deserveste clienti din cele mai diferite părti ale globului, dar nicăieri nu întâmpinăm mai multă lipsă de informare si nu ne izbim de mai multe zvonuri fanteziste decât atunci când avem de a face cu români.  Este de mirare, de asemenea, cât de multi sunt aceia care depun dosare de emigrare si cheltuiesc sume considerabile în această procedură, pornind de la sfatul unui prieten care a fost acceptat cu ani în urmă, sau bizuindu-se exclusiv pe auto-evaluarea oferită prin Internet, iar apoi se miră că au fost respinsi.  Îi sfătuim, de aceea, pe toti cei ce au asemenea intentii, să profite de evaluarea gratuită pe care le-o pun la dispozitie firmele de consultantă serioase, cu sediul în Canada; le găsiti cu usurintă printr-un simplu „click”, iar, pentru început, vă sugerez să încercati la www.mycanadaimmigration.com.

Pe 7 februarie a.c., dl. Monte Solberg, noul ministru al Cetăteniei si Imigratiei, a introdus ultima sa interventie în blogul personal (http://www.montesolberg.com/blog.htm), declarând că, cel putin pentru o vreme, nu va mai avea timp de asemenea reflectii deoarece este foarte ocupat să se familiarizeze cu problemele imigratiei, având pe birou circa 20-30 de "briefing books".  Nici nu se putea altfel, câtă vreme domnia sa nu a avut nimic a face cu acest domeniu până în momentul surprinzătoarei sale numiri în functia de ministru.

Se pare că lectura documentelor respective a început să dea primele roade, deoarece, pe 14 februarie 2006, dl. Solberg a acordat un prim interviu postului de televiziune CTV, în care a dezvăluit o parte din intentiile sale de viitor.  Desi s-a pronuntat în termeni foarte vagi, fără a indica cifre sau alte date concrete, noul ministru a făcut două declaratii importante: în primul rând că nu va reduce numărul total de imigranti pe care Canada îl acceptă în fiecare an, desi exista temerea că Partidul conservator va reduce drastic aceste cifre; în al doilea rând, că nu va pune nici un fel de piedici reunificării famililor. 

Cu privire la prima declaratie, dacă o va respecta, numărul total al noilor veniti nu ar trebui să scadă sub cca. 230 de mii anual, urmând a tinde în continuare să se apropie de 1% din populatia totală a Canadei.  Noul ministru a precizat însă în continuare că, dacă totalul va rămâne neschimbat, componenta noilor veniti se va modifica, în sensul încurajării cu prioritate a imigratiei economice; spre edificare, candidatii din această categorie au reprezentat numai 57% din total în anul 2004.  In aceste conditii, si tinând seama de faptul că nu intentionează să reducă nici numarul rudelor sponsorizate, rămâne să tragem concluzia că dl. Solberg are în vedere diminuarea cifrei persoanelor cărora li se va acorda statutul de refugiati.  De altfel, în privinta acestei categorii este deja cunoscută pozitia conservatorilor de a grăbi deportarea celor cărora li s-a refuzat acest statut.

Revenind la imigrantii economici, dl. Solberg a mentionat că se bizuie pe autoritatile provinciale, cât si pe diferitele industrii ale Canadei, pentru a facilita acordarea permiselor de lucru în meseriile de care este mai multă nevoie pe piata muncii, cu posibilitatea transformării acestor permise în vize de rezident permanent, în măsura în care titularii lor dovedesc că se pot face utili Canadei.

Cu exceptia referirilor la situatia refugiatilor, nici una din declaratiile făcute de dl. Solberg nu aduce însă ceva nou prin raport cu pozitia fostului guvern liberal.  Asa cum sublinia cunoscutul comentator Allan Thompson în numărul din 18 februarie al cotidianului "Toronto Star" (Will Solberg be a lapdog or a champion?), noul lider are acum ocazia să o rupă cu traditia birocratică a trecutului guvern liberal si, din ministru al statut legali, să se transforme într-un ministru pentru imigranti.  Este bine cunoscut faptul că în Departamentul imigratiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) si-a făcut loc în ultimii ani o cultură a indiferentei fată de soarta imigrantului, atât înainte, cât si după sosirea sa în Canada.  Concentrându-se exclusiv asupra modului de selectie a candidatilor, birocratii din Departament par să nu se sinchisească de durata uriasă de asteptare pe care o impun celor ce au depus dosare de imigratie, pe care-i lasă ani de zile în întuneric cu privire la progresul cererilor lor, cu singura consolare că pot afla pe Internet, în tot acest interval, că dosarul lor este "în procesare".  Cu atât mai de neînteles este modul în care îsi tratează departamentul clientela după ce a epuizat procedura de selectie, iar candidatii respectivi aterizează în Canada; după ce li s-a creeat impresia că sunt alesi pentru calitătile lor profesionale, noii sositi descoperă că mai au mult de asteptat până să reuseasca a satisface cerintele canadiene pentru exercitarea profesiilor respective, iar autoritătile de imigratie se spală pe mâini si par a considera că situatia aceasta nu le mai priveste de fel.  Schimbarea acestei mentalităti a devenit o necesitate stringentă în conditiile în care Canada este departe de a fi unica optiune pentru imigrantii potentiali, mai ales pentru cei de care avem mai multă nevoie (the best and brightest, cum suna sloganul lansat cu prilejul adoptării noii legislatii) si care nu-si pot permite să astepte ani îndelungati pentru a li se face cinstea de a fi selectionati, iar mai apoi alti ani de strădanii asidue pentr a-si regăsi pozitia socială si profesionals de la care au pornit.

Ne exprimăm si noi speranta că, ferit de prejudecăti tocmai pentru că nu a mai avut de a face cu acest domeniu si se poate astfel detasa de influenta birocratilor din departament, noul ministru va muta accentul de pe selectie pe integrare, iar în ce priveste selectia, o va orienta spre satisfacerea rapidă a nevoilor reale ale economiei canadiene.  Un prim semn pozitiv îl constituie decizia conservatorilor, pe care dl. Solberg va trebui acum s-o traducă în viată, de a reduce la jumătate taxa de "landing" (Right of Permanent Residence Fee) si, mai ales, de a înfiinta un organism federal care să faciliteze recunoasterea si echivalarea rapidă a pregătirii si experientei profesionale a noilor veniti.